Materiale informative cu privire la educatia sanitara si preventie in contextul SARS COV-2
Diagnosticul si mijloacele moderne de terapie a durerii
Elemente principale de lupta impotriva durerii cronice
Recuperarea activa a pacientului
Acces mass-media si GDPR - P.S. 2.17
Apel pentru salvarea Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi!
"Inimi pentru Inimă" - Campanie umanitară pentru refacerea IBCV IAȘI
5,5 milioane de oameni! Acesta este numărul celor care, în caz de nevoie, pot cere ajutorul Institutului de Boli Cardiovasculare - IBCV „Profesor doctor George I. M. Georgescu” din Iaşi. 5,5 milioane de oameni trăiesc în regiunea Moldova şi pot apela la serviciile IBCV, singurul centru european la care este arondată atât de multă lume.
Regiunea Moldova are nevoie de spitalul la care lucrează 42 de medici şi 170 de asistenţi medicali cu experienţă, care au salvat nenumărate vieţi. Conform datelor oficiale, la IBCV, mortalitatea totală într-un an este sub 3%!
Regiunea Moldova are nevoie de IBCV, acesta fiind singurul centru din zonă care oferă servicii de chirurgie cardiovasculară pentru adulți, tratament chirurgical și intervențional al malformațiilor cardiace congenitale la copii și adulți, tratament endovascular al maladiilor aortei (EVAR - EndoVascular Aortic Repair) și stenozei aortice (TAVI - TransAortic Valve Implantation), electrofiziologie și implantare de dispozitive cardiace şi tratament intervențional al fibrilației atriale.
Din toată regiunea Moldova, numai la IBCV Iaşi se găsesc în acelaşi loc o secţie clinică de cardiologie medicală, o unitate de terapie intensivă coronarieni, o secţie clinică de chirurgie cardiovasculară, o secţie de anestezie terapie intensivă, un centru de primire urgențe de specialitate, un laborator de analize medicale, un laborator de explorări funcţionale invazive, un laborator de explorări funcţionale neinvazive, un laborator de anatomie patologică, un laborator de radiologie şi imagistică medicală, un centru de cercetare și tratament invaziv al fibrilației atriale şi un ambulator integrat.
Din nefericire, un incendiu a distrus mare parte din spaţiile unde funcţionează Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi, iar unitatea a fost parțial închisă, activitățile chirurgicale fiind sistate!
Regiunea Moldova are neapărată nevoie de IBCV şi de aceea trebuie ca în regim de urgenţă să se aloce resurse financiare şi umane pentru refacerea şi redeschiderea unităţii medicale!
Sperăm ca răspunsul pozitiv primit ca urmare a apelului nostru către Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi comisiile de specialitate din cele două camere ale Parlamentului să se concretizeze în găsirea de soluţii imediate pentru refacerea și reluarea activității acestei unităţi medicale româneşti de prestigiu.
Bolile de inimă nu aşteaptă!